Astfel, copiii de vârste mici ar trebui să aibă săptămânal numeroase contacte cu ambii părinţi, pentru a reduce anxietatea generată de separare şi a menţine continuitatea legăturilor de ataşament dezvoltate de copil.
Din nefericire, în cazul copiilor de vârste mici s-a pus în mod incorect prea mult accent pe conceptul stabilităţii locaţiei (o singură casă, un singur pat), fără a se ţine prea mult seama de importanţa mult mai mare pe care o au pentru copil relaţiile cu ambii părinţi, din punct de vedere al contribuției emoţionale, sociale şi cognitive pe care aceste relaţii o aduc în dezvoltarea copilului.
Această cerinţă de a locui într-o singură locaţie (stabilitate geografică) asigură numai un tip de stabilitate.
La copiii de vârste mici (şi chiar şi la ceilalţi de vârste mai mari) stabilitatea este dată şi de sosirile şi plecările predictibile ale ambilor părinţi, de programul fix de hrănire şi mers la culcare, de îngrijirea adecvată şi susţinută, de afecţiune şi acceptare (Kelly, 1997). Mai mult, se poate obţine stabilitate după separare dacă programele de legături personale stabilite pot fi previzibile şi pot fi suportate fără stres şi suferinţă de copiii de vârste mici.
Joan B. Kelly & Michael E. LambFolosirea cercetărilor din domeniul dezvoltării copilului în luarea deciziilor adecvate privind custodia şi planurile de legături personale pentru copiii de vârste mici Opinia generală a unui grup de renumiti cercetători și medici specialiști este că, în condiții normale, probele existente susțin faptul că, în cazul părinților care locuiesc separat, copiii cu vârste sub 4 ani pot locui la ambii părinți.
Existența unor studii bine documentate ce indică o vulnerabilitate a relației tată-copil în rândul părinților care nu se căsătoresc niciodată sau al părinților divorțați, a studiilor care identifică statul peste noapte drept un factor de protecție, asociat cu o implicare mai mare din partea tatălui în creșterea copilului și a numărului mai redus de cazuri în care tatăl renunță la a se implica în creșterea copilului, precum și absența studiilor care să demonstreze orice risc rezultat din statul peste noapte la celălalt părinte ar trebui să determine legiuitorii și factorii de decizie să admită că dezvoltarea relației dintre tată și copilul de vârstă fragedă poate avea de suferit dacă acesta din urmă este lipsit de posibilitatea de a sta peste noapte și în locuința tatălui.
Considerațiile teoretice și practice care sprijină ideea de petrecere a nopților de către copiii de vârste fragede cu fiecare dintre părinți sunt mult mai numeroase decât temerile că acest lucru ar putea pune în pericol dezvoltarea copiilor.
Științele sociale și planurile parentale pentru copiii de vârste fragede:Raport consensual semnat ;i girat de peste 110 renumiâi cercetători internaționali. Autorul a făcut o meta-analiză a studiilor care comparau adaptarea copiilor aflaţi în custodie fizică comună sau custodie juridică comună dar care trăiesc doar cu unul din părinţi, incluzând comparaţii cu situaţiile de custodie paternă şi cu familiile intacte, acolo a fost posibil.
Copiii în custodie comună fizică sau juridică s-au prezentat mai bine din punctul de vedere al adaptării decât copii în custodie unică, dar nu diferit de cei cu familii intacte.
Rezultatele superioare ale copiilor aflaţi în custodie comună s-au confirmat/menţinut şi pentru comparaţii separate de adaptare generală, relaţii de familie, stimă de sine, adaptare emoţională și comportamentală, şi adaptarea la situațiile specifice legate de divorţ .
Părinţii implicaţi în custodie comună au raportat mai puţine conflicte curente sau din trecut decât părinţii implicaţi în aranjamente de custodie unică, dar asta nu explică adaptarea mai bună a copiilor aflaţi în custodie comună. Rezultatele sunt în concordanţă cu ipoteza că custodia comună poate fi avantajoasă pentru copii în unele cazuri, probabil pentru că facilitează implicarea continuă şi pozitivă a ambilor părinţi.
Robert BausermanAdaptarea Copiilor aflați în Custodie Comună față de cei aflați în Custodie Unică