jurisprudența
în domeniu este clară în a trata cu rezerve cele spuse de copil, funcție de
gradul său de maturitate și luând în considerare eventualele ”sugestii” venite din
partea unuia sau altuia dintre părinți. Decizia 82/25.02.2003
a Curții Constituționale a României care a precizat: "instabilitatea afectiva și emoțională
a minorului, pe fondul unei imaturități psihice si a lipsei experienței de
viață, îl privează pe acesta de posibilitatea de a sesiza care este adevăratul
său interes și, adesea, de a discerne între bine și rău. Aceasta este rațiunea
în considerarea căreia legiuitorul, pentru a-l proteja pe minor, a instituit prezumția
lipsei de discernământ până la vârsta de 14 ani, iar între vârsta de 14 si 18
ani, l-a prezumat cu discernământul diminuat, conferindu-i capacitate de exercițiu
restrânsă." Decizia completă se poate descărca de aici |
|
|